Taxa pe valoare adaugata (TVA) si cota unica de impozitare nu vor fi majorate in acest an, deoarece cresterea impozitelor principale nu este o solutie pentru imbunatatirea situatiei veniturilor bugetare, sustine presedintele Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR), Florin Pogonaru. "Nu vedem economia functionand daca se maresc impozitele. Problema pentru situatia bugetului este felul in care functionaza institutiile statului, in special administratia locala. Autoritatile trimit bani pentru investitii, dar acestia se opresc in sistem si ne trezim ca instituitiile locale transfera aceste fonduri in salarii", a spus, marti, presedintele Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR), Florin Pogonaru. Acesta a explicat ca, dupa discutiile cu Fondul Monetar International (FMI), institutia internationala impartaseste parerea AOAR ca nu trebuie crescute principalele taxe si impozite.