Stringerea adeziunilor pentru noul sindicat Siderurgistul din cadrul Uzinei Laminate Plate (ULP), care are circa 3.000 de membri salariati ai uzinei, reprezinta principala preocupare a sindicalistilor de la FSS Metarom Galati. Potrivit prim-vicepresedintelui FSS Metarom Galati, Adrian Adascalitei, siderurgistii de la alte uzine au fost interesati sa devina membrii noului sindicat din cadrul ULP. O echipa alcatuita din lideri de sindicat se afla zilnic in mijlocul angajatilor pentru a le explica necesitatea infiintarii unui singur sindicat care urmeaza sa aiba cel putin 7.500 de membri.
"Initiativa infiintarii unui singur sindicat a fost primita cu interes de salariatii cu care am vorbit si care au dorit sa se inscrie in Sindicatul Siderurgistul. De exemplu, au depus luni adeziuni la noul sindicat aproape toti membrii sindicatului de la Directia de Calitate, 200 de angajati ai UCC si foarte multi salariati de la UOR", ne-a precizat Adrian Adascalitei. Potrivit aceleiasi surse, in urmatoarea perioada vor continua demersurile de reorganizare a celor 17 sindicate afiliate la FSS Metarom Galati.