Fermierii doljeni care vor sa beneficieze de sprijinul financiar pe suprafata aferent acestui an mai au la dispozitie doua saptamani pentru a-l solicita. "Pentru a beneficia de subventia pe suprafata, este necesara depunerea unei singure cereri de plata in fiecare an, in intervalul 1 martie - 16 mai. Pentru depunerea cererilor de plata incepand cu 17 mai 2011, se vor aplica penalitati de 1% pentru fiecare zi lucratoare de intarziere. Dupa 11 iunie, cererea de sprijin nu mai este admisa la calcul", se arata intr-un comunicat emis de Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura, Centrul Judetean Dolj. Pana in prezent, in cadrul Campaniei de primire a cererilor de sprijin pe suprafata SAPS 2011, au fost depuse 38.400 de cereri de plata.