Negocierea contractului colectiv de munca pe ramura metalurgica, demarata in urma cu citeva saptamini, a continuat joi, la Galati, fara ca reprezentantii sindicatelor, printre care si FSS Metarom, si ai patronatelor reprezentative sa cada la o intelegere in privinta majorarii salariale ce va fi aplicata de la 1 ianuarie. Reamintim ca principala prevedere negociata de cele doua parti este reprezentata de valoarea salariului minim de incadrare in cazul muncitorului calificat, care ar urma sa intre in vigoare de la inceputul anului viitor. Sindicalistii au solicitat ca majorarea salariala sa fie o suma fixa, respectiv 100 de lei. Reprezentantii patronatului au propus ca majorarea sa fie e 20 de lei, propunere care nu a fost acceptata de sindicate. Potrivit presedintelui Federatiei Sindicale a Siderurgistilor (FSS), Nica Mocanelu, negocierile vor continua si in cursul saptaminii viitoare, principalul punct al tratativelor reprezentindu-l cuantumul majorarii salariale care va fi aplicata in domeniul metalurgiei in cazul muncitorilor calificati. La nivelul Mittal Steel Galati salariul mediu este de circa 950 de lei, mult mai mare decit cel inregistrat la nivelul celorlaltor unitati siderurgice din Romania.

Ramine de vazut care va fi rezultatul tratativelor, toamna aceasta anuntindu-se una foarte fierbinte din punct de vedere sindical, tinind cont de faptul ca in cursul lunii octombrie vor incepe si negocierile contractului colectiv de munca de la Mittal Steel Galati, care urmeaza sa intre in vigoare de la 1 ianuarie 2007.