Ministerul Economiei se opune cresterii taxelor de proprietate intelectuala
Gazeta de Sud
Vineri, 18 Mai 2012
10519
Ministerul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri (MECMA) vrea ca taxele de proprietate industriala pentru inventii si marci sa fie mentinute pana in 2014 la nivelul din 2006 si sa amane astfel o majorare de 20% aplicata insa de la inceputul anului, informeaza Mediafax.
"MECMA a initiat un proiect de ordonanta de urgenta care stabileste ca actualizarea taxelor in lei datorate de persoane fizice si juridice romane pentru procedurile legale de protectie a obiectelor de proprietate industriala se amana pana in anul 2014", se arata intr-un comunicat al ministerului.
Taxele de proprietate industriala sunt percepute persoanelor fizice si juridice pentru protectia proprietatii industriale, respectiv inventii, marci si indicatii geografice, desene si modele industriale, dar si pentru mentinerea in vigoare a titlurilor de protectie.
In comunicat se arata ca pana in 2014 vor fi mentinute taxele la nivelul anului 2006, ceea ce va avea un impact pozitiv la nivel macroeconomic prin stimularea IMM-urilor, a activitatii de cercetarea si prin protejarea creatiilor originale.