Romania va iesi din recesiune la sfarsitul lunii martie, cresterea economica va urma o traiectorie ascendenta de la un trimestru la altul, iar populatia va simti ca situatia s-a imbunatatit pana la jumatatea acestui an, a declarat pentru Mediafax seful misiunii FMI in Romania, Jeffrey Franks. "Exista intotdeauna un grad de incertitudine si nu stiu exact care va fi cifra de la sfarsitul primului trimestru, dar cred ca indicatorii privind economia Romaniei sunt aproape universal pozitivi. Exista si unele exceptii, dar, daca ne uitam la productia industriala, cresterea este foarte robusta, iar evolutia exporturilor, de asemenea, pozitiva. Chiar si cele negative, precum vanzarile din retail, sunt mai putin proaste decat erau, iar indicatori precum increderea consumatorului s-au imbunatatit", a adaugat Franks. El a aratat ca indicatorii s-au imbunatatit constant in primul trimestru si se asteapta la o crestere modesta a economiei dupa primele trei luni ale anului. Pentru a iesi tehnic din recesiune, economia unei tari trebuie sa inregistreze cresteri in doua trimestre consecutive. In ultimul trimestru al anului trecut, economia a crescut cu 0,1% fata de cel anterior. "Ma astept ca avansul economiei sa creasca gradual pe parcursul anului 2011. Cresterea din fiecare trimestru va fi, in medie, ceva mai puternica decat in trimestrele anterioare, astfel incat sa putem intra in anul 2012 cu o crestere destul de robusta", a continuat Franks. Guvernul si FMI estimeaza pentru acest an o crestere economica de 1,5%. "As spune ca pana in a doua jumatate a anului veti vedea ca o persoana obisnuita isi va da seama ca lucrurile s-au imbunatatit", a mai spus Franks.
Board-ul FMI a aprobat vineri cea de-a saptea si ultima evaluare a acordului stand-by cu Romania, bazata pe indeplinirea obiectivelor stabilite pentru ultimul trimestru al anului trecut, precum si termenii viitoarei intelegeri, de tip preventiv, care incepe la 31 martie. Franks a aratat ca una dintre aceste limitari este absorbtia fondurilor europene, care are ca obiectiv imbunatatirea infrastructurii, precum si a sistemului de educatie.