Lucratorii vamali si politistii de frontiera au descoperit intr-un container sosit din China pe adresa unei firme din Constanta cateva mii de produse contrafacute si nedeclarate, in valoare de peste 1 miliard lei. In urma controlului au fost identificate 1130 pantaloni scurti din bumbac si papuci de exterior din plastic inscriptionate Nike, Puma si Swoosh, a caror valoare s-ar fi ridicat pe piata la circa 327 milioane lei. In afara produselor contrafacute, politistii de frontiera si lucratorii vamali au descoperit si 2900 articole nedeclarate (fulare din material sintetic, jachete, fuste si pantaloni din material sintetic sau denim), a caror valoare depaseste 723,5 milioane lei. Marfurile contrafacute si nedeclarate au fost coniscate, iar firma importatoare a fost amendata cu 30 milioane lei.