Magazin - Film | Filmul ca evadare din realitate

Cristian Tudor Popescu publica in Gandul articolul "Fuga in vis", pe care il puteti citi in continuare.
Cand in vis pistolul indreptat spre tine se descarca sau reptila monstruoasa te strange de gat, te trezesti scaldat in sudoare. Fericirea de a fi inca viu care te cuprinde atunci ai sanse infime s-o traiesti aievea. in vis, cand mori, cazi inapoi in lume. Dar invers, cand un om face stop cardiac in somn, oare ce viseaza inainte ca neuronii sai sa se sufoce cu adevarat? O apa pieloasa care creste in jurul lui, o fata cu ochii scosi care il saruta, o nesfarsita cadere in gol din care il prinde si il ia cu el un pasaroi vanat, fara pene? Visele pot fi placute, mai placute decat viata, sau pot fi cosmaruri, dar si atunci se pare ca tot mai multi insi de pe aceasta planeta le prefera realitatii in care traiesc. Avatar, Amurg si acum Inception sunt supersuccesele mondiale din ultimul timp ale industriei hitech de cinema a Americii. Toate sunt filme nonrealiste, mizand pe o aceeasi idee principala a fantasticului: personajele vietuiesc in lumea reala doar pentru a se transporta de buna voie in universuri paralele unde traiesc intens si adevarat: planeta Pandora, lumea vampirilor si a varcolacilor, lumea viselor in vis visate impreuna si care poate fi distrusa prin Inception, insamantarea in creierul visatorului a unui gand rational care il va gauri ca viermele marul.
In vis se poate orice, ca si in cinemaul computerizat de astazi: un barbat si o fata se plimba pe o strada a unei metropole intesate de zgarie-nori. Arhitecta de vise si de labirinturi, Ariadne (cum altfel s-o cheme?!) priveste lung, in zare, capatul strazii. Si strada, cu oras cu tot, incepe sa se ridice si sa se indoaie inapoi, spre fata, ca o foaie de hartie. Dreamwork. Pana cand? Pana cand acoperisurile zgarie-norilor din fata se unesc, cu un click ca de mouse, cu acoperisurile zgarie-norilor din spate. Di Caprio si Ariadne se plimba acum printre masini care merg in sus si in jos, pasesc pe ziduri paraleli cu asfaltul strazii, admira fantani care curg de deasupra pana la cativa centimetri de capetele lor, ca sa-si recurbeze apoi jetul in sus. Imaginea fantastica, digitalizata perfect, iti da un fior de real greu de uitat. Daca duhul lui Friedrich Wilhelm Murnau, reconstruit din biti, s-ar fi aflat in sala, ar fi sarit de pe scaun: cu aproape un veac in urma, zidurile cladirilor se inclinau spre poetul Lubota, in vreme ce el alerga pe strada in noapte, chinuit de obsesia pacatelor, in Phantom, filmul realizat de Murnau in acelasi an, 1922, cu Nosferatu. Acest trucaj tipic expresionist, orasul care se misca in pulsul mintii unui om, facut celebru mai tarziu de Murnau prin reluarea lui in Cel din urma om (1924), este redescoperit acum de Christopher Nolan ca exercitiu de design al visului. si daca tot vorbim de expresionism, pe la 1919 un somnambul pe nume Cesare se ridica noaptea si bantuia printr-un oras contorsionat ca o scoarta cerebrala, omorand cate un om fara a se trezi vreodata. Finalul Cabinetului dr. Caligari, al lui Robert Wiene, anticipeaza si rezuma Inception: personajul principal nu mai stie daca tot ce traieste e vis sau realitate, nebunie sau ratiune, daca e urmarit de un geniu rau sau el insusi este raul. Vedeti acest vechi film mut german dupa ce ati vazut Inceptionul lui Nolan si veti constata ca rezista comparatiei, ba chiar figura somnambulului ucigas Cesare este net superioara cinematografic personajului intruchipat de fantele buflei Leonardo di Caprio, fiind comparabila cu Jokerul interpretat supraomeneste de Heather Ledger in alt film al lui Nolan, The Dark Knight. Si (re)cititi Ubik, de Philip K. Dick.
In rest, o puscoceala generala imbacseste Inception, desfasurata cu arme de toate calibrele, la munte si la mare, pe zapada si pe strada, in vis si in Paris. Cred insa ca merita sa o suportati pentru cele cateva secvente realizate de Nolan cu un foarte real simt al minunii. Un indemn probabil inutil, pentru ca filmul va avea, cred, multi spectatori in Romania. De ce? Deoarece e vorba de a parasi realitatea, de a fugi in vis. Si asta se poate face fumand iarba, bagand in vena, alcoolizandu-te metodic, incremenind zile in sir in fata computerului sau plecand definitiv in visul altei tari, modalitati utilizate pe scara tot mai larga in fata sinistrei lumi false care te impresoara in Romania de azi.
Sau, mai ieftin, mai putin daunator sanatatii si mai adevarat - vazand filme.