|
|
73 de ani, din care 50 pe scena, roluri memorabile, un premiu Gopo pentru intreaga cariera, prietenii de-o viata si o casnicie de 46 de ani cu aceeasi femeie - Lucica Moraru. Este Marin Moraru, cel caruia prietenii si oamenii din teatru ii spun "Marinus"
|
|
Diana Marcu publica in Gandul un interviu cu marele actor Marin Marin Moraru, intitulat "Romania nu mai e ce-a fost. Si-a pierdut din sensibilitate. Au aparut alpinisti politici, hoti si finantisti de groaza", pe care il puteti citi in continuare.
«73 de ani, din care 50 pe scena, roluri memorabile, un premiu Gopo pentru intreaga cariera, prietenii de-o viata si o casnicie de 46 de ani cu aceeasi femeie - Lucica Moraru. Este Marin Moraru, cel caruia prietenii si oamenii din teatru ii spun simplu "Marinus"
O intalnire cu el insa este coplesitoare. Marin Moraru este retras si foarte modest. Interviurile lui sunt rare, iar raspunsurile la intrebari - lapidare. Intimideaza, vorbeste rar, cu punctuatii doar de el stiute si reface mental scenarii si franturi din viata.
L-am intalnit la Buftea, pe platoul de filmare al productiei "Iubire si onoare". Cu haine albe si capul acoperit, cu un sirag de matanii in maini, asa cum ii cere noul sau rol, cufundat intr-un fotoliu, Marin Moraru a vorbit despre sine, alegeri, sansa, nerabdare, roluri si Romania "lipsita de sensibilitate", populata de "alpinisti politici, hoti si finantisti de groaza": "Romania nu mai e ce-a fost. Odata deschisa poarta si daramat gardul am navalit intr-o lume libera si n-am stiut ce sa facem cu libertatea noastra. Au aparut vulgaritati - crezand ca asta este normalul, au aparut alpinisti politici, au aparut hoti, finantisti de groaza", a declarat actorul, vorbind pentru Gandul si despre tentatia de a parasi tara.
Marin Moraru s-a nascut pe 31 ianuarie 1937, in Bucuresti, intr-o zi de vineri, cand ningea cu "fulgi cat puii de vrabie", dupa cum avea sa povesteasca intr-un interviu. Nu a dat serbari si nici n-a spus poezii in fata rudelor ori la reuniuni. A dat examen la Politehnica, dar a fugit la cursuri la Institutul de Teatru. N-a reusit "din prima", dar a fost admis ca "audient" si-a absolvit Institutul in 1961, la clasa Dinei Cocea. Rolul sau de diploma - Agamita Dandanache din « O scrisoare pierduta » de I. L. Caragiale. Nu regreta alegerea. « As fi fost un inginer constructor handicapat ...la sufletul meu", marturiseste astazi pentru Gandul.
S-a spus despre dumneavoastra ca nu aveti "semne particulare", dar ca sunteti de un talent si de-o modestie inimaginabile
- Asa se vede din afara.
Cum se recunoaste talentul?
- Caragiale spunea ca talentul inseamna temperament si expresivitate. Multi au temperament numai ca nu trec rampa, cum zic actorii.
Cand ati simtit ca sunteti facut pentru meseria asta?
- Mi-am dorit de mult. Nu stiu cand am fost sigur.
La un moment dat ati cochetat cu Politehnica.
- Da, ma duceam la cursuri de pregatire la Politehnica, dar fugeam la cursurile de pregatitore de la IATC.
Cu cine le-ati urmat?
- Cu A. Pop Martian, cu Fintesteanu, cu Loghin si pe urma am ajuns la clasa doamnei Dina Cocea.
Cand ati simtit ca trebuie sa va rupeti de inginerie si ca trebuie sa alegeti scandura?
- Stiam asta de mult. N-aveam nicio bucurie sa dezleg ecuatii si logaritmi. In scoala am facut o piesa de teatru, care se numea "Steaguri pe tunuri", dupa Anton Semionovich Makarenko, cu o echipa de tineri certati cu societatea. Era pusa in scena de Dimiu (n.r. regizorul Mihai Dimiu), tanar regizor inca scolarizat la IATC. Jucam un batran, Ivanovici, un rol de compozitie. Si mi-a placut atat de mult, ca mi-a intrat in sange. Si injectia in vena e periculoasa.
Parintii ce-au spus?
- N-au stiut nimic, pentru ca fugeam de la Politehnica la cursurile de la IATC. Am dat la Institut, am cazut , si pe urma m-am dus la o Scoala Populara de Arta un an de zile. Lucram la "Grivita Rosie".
Ce faceati acolo?
- Agent tehnic. Dupa un an de zile am intrat la Institut, dar sub linie, dar m-au primit ca audient.
Ce insemna asta?
- "Audient"? Am voie sa particip la cursuri, dar nu am voie sa dau examen. Pentru ca eram foarte bun la actorie mi s-a permis sa dau exament retroactiv si am trecut direct in anul doi.
Si cand parintii au vazut ca n-au acasa un inginer, ci un actor?
- N-au stiut, cred. Au zis: "Asta-i situatia".
Regretati vreun moment alegerea?
- Niciodata. As fi fost un inginer constructor handicapat ...la sufletul meu
Cum e sufletul lui Marin Moraru?
-Nu stiu. Stii, noi actorii, jucand atatea personaje, le incarcam in spatele nostru intr-un rucsac si le ducem cu noi. Si, la un moment dat, nu mai stii cine esti.
Un prieten foarte bun de-al dumneavoastra, Gheorghe Dinica, cel pe care l-ati numit "fratele meu", spunea ca a invatat de la Marin Moraru ce inseamna rabdarea.
- Nu cred ca a invatat de la mine rabdarea, ca eu sunt un nerabdator. Cu acest lucru m-am luptat cand am facut Diderot. Diderot e o personalitate "relantizata". Vorbea rar si cu punctuatii de suflet. Mai tarziu am descoperit ca era atat de nervos incat isi impunea aceasta modalitate de expresie.
De ce spuneti ca sunteti nerabdator?
- N-am timp. Probabil ca vreau sa se intample mai repede evenimentul, trec peste paragrafe. Nu stiu. Mi se pare ca e cam intins totul. De fapt, asta este o hiba a expresivitatii mele, cred eu. Daca as avea mai multa rabdare, as fi mult mai bun.
In cat timp invatati un rol?
- Depinde: de lungimea rolului, depinde daca-mi place, depinde cat de angajat sunt, depinde de timpul meu, de starea-n care ma aflu; de multe.
E greu sa lucrezi cu un actor? Cum se poarta ceilalti cu dumneavoastra?
- Pai eu cred ca ma port corect.
Dar ceilalti? Sunt intimidati?
- Nu cred. Ca n-au de ce. Eu ma comport normal.
Ati jucat cu nume mari, ati jucat si jucati si alaturi de debutanti..
- Debutantii sunt prea tineri ca sa stie cine sunt eu cu adevarat. Sunt multi care nu stiu cine a fost Birlic. Iar cei tineri care sunt in jurul meu n-au vazut niciodata piese precum "Nepotul lui Rameau", "Troilus si Cressida". Si atunci de unde sa stie cu cine au de-a face? Numai cei care au vazut de 20 de ori "Rameau" sunt in stare sa stea lipiti langa zid cand trec eu.
Dupa patru decenii de scena si zeci de personaje jucate, cum se vede Romania?
- Si-a pierdut din sensibilitate. Romania nu mai e ce-a fost. Cunostintele noastre erau ingradite datorita relatiei politice in care traiam. Si atunci viata noastra se desfasura in interiorul gardului. Odata deschisa poarta si daramat gardul am navalit intr-o lume libera si n-am stiut ce sa facem cu libertatea noastra. Au aparut vulgaritati - crezand ca asta este normalul, au aparut alpinisti politici, au aparut hoti, finantisti de groaza.
Ati fost vreodata tentat sa parasiti Romania?
-Nu, niciodata. Mai mult de doua saptamani nu pot sa traiesc in strainatate.
Ce va dezgusta aici?
- Toate.
Ce va mai bucura?
- Mai nimic. Faptul ca muncesc aici si-n fiecare zi vin sa descopar noi si noi stari.
Ce v-a adus rolul asta, al lui sfetnicului, pe care il interpretati in productia care va fi difuzata Acasa?
- Exotism si cautari nesfarsite de a ajunge la el.
Cine sunteti?
- Mohamed Bin Nasser El Jisr. Un fel de guru al emirului, prieten vechi de cand eram impreuna in desert. Am creat impreuna un stat. Un cunoscator al Coranului din scoarta-n scoarta si un sfatuitor de taina si pe fata al emirului.
Privind in jurul dumneavoastra, vedeti vreun actor tanar care sa va placa?
- Sunt destui, sunt multi. Dar chiar daca esti talentat, daca n-ai norocul de intalnire la timpul potirvit cu ce se nimereste pentru tine, ai pierdut. Degeaba imi da la 60 de ani sa joc Mercutio ca nu se poate.
N-ai cum sa-ti iei singur sansa?
- N-ai cum. E o intamplare.
Omul sfinteste locul?
- E-adevarat.
Atunci, unde e biserica dumneavoastra. La Buftea, la National?
- Biserica mea o port cu mine. Ea este peste tot. Cred ca este in mine. Eu sunt cel care ma rog in mine insumi. Eu sunt un melc cu biserica-n spate.
Si cand obositi?
- Mi se intampla. Si-mi vine sa gasesc un alt loc.
Ce loc?
- Nemarginirea.
Cand vi se face dor de oameni, de suflete, la cine va ganditi adesea?
- La iarba verde
De unde?
- De oriunde.
Aveti un loc unde e acasa pentru dumneavoastra?
- Da. La mine acasa.
Ce va place acolo?
- Linistea, cunoasterea fiecarui colt, sotia mea.»
|
