|
|
Pentru amatorii de arta este un bun prilej de a face cunostinta, intr-un asemenea cadru, cu operele unui atat de mare numar de pictori romani, a caror creatie acopera o perioada de aproape un secol
|
|
Ion Iliescu, cunoscator si iubitor al picturii romanesti, publica pe blog o veritabila cronica de expozitie intitulata "UN ACT DE CULTURA REMARCABIL", pe care o puteti citi in continuare.
«Joi, 1 aprilie (in joia mare), s-a deschis la "Caminul Artei", situat pe strada Biserica Enei (vis-a-vis de biserica si de Universitatea de Arhitectura) o expozitie de pictura, reunind lucrarile a 94 de pictori romani din diverse generatii - de la cei din generatia mai veche, care nu mai sunt in viata - Th. Pallady, Iosif Iser, S. Mutzner, Schweitzer - Cumpana, Dumitru Ghiata, Lucian Grigorescu, Henry Catargi, Al. Ciucurencu, Ion Musceleanu, Corneliu Baba, Ion Pacea, Constantin Piliuta ), din generatia de mijloc - Vasile Parizescu , Dan Hatmanu, I. Salisteanu, Leon Vreme, Ion Grigore, Liviu Suhar, Vasile Grigore, Ctin Raducanu, mai tinerii - Maria Vasinca, Marian Condruz, Bogdan Barleanu, I. Augustin Pop, Al. Ion Marginean si incheind cu absolventi mai tineri ai institutelor de arte plastice - Anca Iuliana Sasarman, Reka Iboya Ugron, Alin Blei, Loredana Gaina.
Intitulata: "Traditie si modernitate in pictura romaneasca"- expozitia reflecta bogata diversitate de stiluri, generata nu numai de influentele timpului, marcand deosebirile specifice dintre generatii dar si optiunile individuale privind modalitatile de exprimare, ilustrand bogatia creatiei artistice romanesti in acest domeniu.
Organizata intr-o perioada in care sunt tot mai rare expozitiile de acest fel - individuale sau de grup - expozitia de la "Caminul Artei", care va ramane deschisa 2 saptamani, constituie un eveniment remarcabil.
Este meritul incontestabil al organizatorilor - familia Djordjevici - sotul, Dragan - sarb din zona Timocului, sotia, Georgeta - romanca. Ocupandu-se cu comertul de lucrari de arta, ei s-au apropiat cu caldura de artistii romani si au depus un efort laudabil de selectie a autorilor si a lucrarilor acestora, consultandu-se cu specialisti din domeniu , in special cu criticul de arta Mircea Deac.
Concomitent cu expozitia, au realizat si un album, in care au inclus lucrari ale 124 de pictori (cu 30 in plus fata de cei prezentati in expozitie), album pe care l-au lansat cu prilejul deschiderii expozitiei.
Pentru amatorii de arta este un bun prilej de a face cunostinta, intr-un asemenea cadru, cu operele unui atat de mare numar de pictori romani, a caror creatie acopera o perioada de aproape un secol.»
|