|
|
Foto: Adrian Ursu, un profesionist
|
|
Jurnalul National: Adrian Ursu: "Sunt tot felul de incercari de a decredibiliza Antena 3 si oamenii ei"
Adrian Ursu povesteste ce a descoperit mergand prin tara, pe urmele unor oameni, intamplari si locuri descoperite in Arhiva Nationala de Film si prezentate in cadrul emisiunii sale de arheologie politica, "Secvential", de la Antena 3, dar si despre schimbarile majore din grila postului de stiri la care lucreaza si incercarile de destabilizare a statiei pe care le fac, prin diferite modalitati, domnii aflati la guvernare.
● Jurnalul National: Cum s-a legat emisiunea ta, "Secvential"?
● Adrian Ursu: A fost ideea unei colaboratoare de-a emisiunii noastre, de a folosi Arhiva Nationala de Film, care are un stoc impresionant de imagini, din fericire, multe dintre ele bine pastrate. Mi s-a parut foarte interesanta propunerea ei de-a pune istoria la lucru. Istorie care, pusa fata in fata cu prezentul, demonstreaza ca nimic nu e nou sub soare si ca adesea multe sunt repetabile. De la fapte la intamplari, de la gesturi la imagini gasesti suprapuneri impresionante sau uneori ingrijoratoare pentru ca, evident, si greselile se repeta, nu numai lucrurile bune, in istorie. Ca urmare, am construit incet-incet proiectul emisiunii, pornind de la formula in care secventele asezate in ordinea lor fireasca, nu neaparat cronologica, iti dau o idee. Si ideea poti s-o folosesti cum vrei. Si anume, poti sa inveti. Sunt foarte multi oameni care ne scriu si ne marturisesc ca invata lucruri din emisiunea asta. Sunt altii care pur si simplu fac conexiuni cu lucruri pe care le stiau, dar nu le asezasera in ordinea corecta. Si sunt altii care se alimenteaza cu o stare. Si am avut foarte multe mesaje si pe pagina de Facebook a "Secvential", si pe blog, de la oameni care spun ca au plans, care au fost de-a dreptul miscati cand au auzit vocea regelui Mihai depunand juramantul ca sublocotenent sau vazand imagini pe care niciodata pana atunci nu le mai vazusera dintr-un Bucuresti care a disparut sau din locuri care nu mai sunt astazi. Deci provoaca si stari, ceea ce cred ca e esential pentru o emisiune de televiziune.
● E altceva.
● Asta am si incercat, sa facem o emisiune care sa nu fie inca un talk-show ca multe altele, in care sa adunam niste invitati, sa lansam o tema si sa ii lasam sa-si dea cu parerea. Incercam ca si invitatii, la randul lor, sa fie deosebiti, sa nu fie cei de care uneori publicul s-a cam saturat. Incercam sa fie personaje care pe de o parte sa aiba ce povesti despre lucrurile pe care le rulam noi pe ecran si pe de alta parte sa fie adecvati povestilor. Fiindca in afara de a da secventele alea cu zgomot de celuluid pe fundal, incercam sa cream si niste povesti. Si am fost eu insumi in cateva locuri, incercand sa mergem, in zilele noastre, pe urmele unor locuri, oameni si intamplari pe care le descopeream in arhiva, sa vedem ce mai e cu ele, ce s-a mai intamplat, ce a mai ramas in memoria colectiva.
● Si ce ai descoperit?
● De pilda, la prima editie am fost intr-un sat din Oltenia, langa Caracal, la Diosti, salutari dlui Tuca si pe aceasta cale (rade), un sat care avea o poveste, pentru ca l-am gasit intr-un fragmentel de jurnal sonor din 1938, in care regele Carol al II-lea vizita localitatea ce fusese mistuita de flacari. Fusese un incendiu, pornit de la joaca unor copii, care arsese practic tot satul. Si Carol al II-lea venise acolo, cu tot alaiul, cu Tatarascu, primul-ministru, inspectase dezastrul, dupa care incepuse sa imparta bani oamenilor. Si secventele care ne-au socat erau cele in care oamenii se aruncau la picioarele lui si ii pupau cizma, altii ii sarutau mana pe care regele o intindea, desigur, sa-i fie sarutata. Am vrut sa vedem povestea satului asta, dupa 75 de ani. Si am descoperit lucruri uluitoare acolo. De pilda, ca el devenise ulterior sat model. Ghinionul de a fi ars din temelii localitatea se transformase intr-un mare noroc, pentru ca in afara de banii impartiti din mana de rege, il declarase proiect pilot pentru un sat modern romanesc. Il trimisese pe Dimitrie Gusti acolo care, dupa principiile scolii sale sociologice, incepuse sa reconstruieasca satul. A devenit prima localitate rurala care avea centrala electrica proprie, canalizare, turn de apa. Le-a construit scoala, jandarmerie, biblioteca, primarie, tot ce aveau si ce nu aveau. L-am gasit pe piroman, pe ala micul care daduse foc satului, care atunci avea cinci ani si care acum, desigur, avea 80 si ceva de de ani si care era eroul satului, desi noi ne asteptam sa fie fugarit de reteveie prin toata comuna... (rade). Dupa care, am gasit povestea bisericii pe care Carol al II-lea o ridicase in 1938, dar n-apucase s-o tencuiasca, caci a venit razboiul, el a abdicat. Abia acum era in etapa de tencuire si vopsire. Deci 75 de ani oamenii carora Carol al II-lea le-a facut totusi o biserica si un sat intreg n-au fost in stare sa dea macar o spoiala pe biserica. Repet, sunt povesti bune si rele, povesti frumoase si ingrijoratoare despre Romania asta in care ne miscam si in care traim. Am fost pe urma sa vedem continuarea povestii in zilele noastre. Am fost in satul in care Traian Basescu, la inundatii, a batut casa, a certat baba si i-a ocarat pe sateni, la Sauceni, in judetul Bacau. Am vrut sa vedem daca forma aia pana la urma usor dispretuitoare a suveranului care intindea mana la pupat seamana cu atitudinea la fel de dispretuitoare a actualului sef de stat care ridica mana si degetul a mustrare catre o batrana de 80 de ani care i se plange. Si am descoperit si acolo personaje, oameni foarte interesanti, doamna aceea care l-a scos din sarite pe presedinte cand i-a spus: "incetati sa mai mintiti, nu va mai ascundeti". Avea si acum lucruri a-i spune, doar ca nu mai reusea sa-l prinda. Nu mai reusea sa-l prinda nici pe consilierul prezidential, cel al carui numar dl presedintele Basescu i-l daduse, spunandu-i ca, ori de cate ori are vreo problema, negresit sa-l sune... Am fost apoi in satul natal al Elenei Ceausescu, la Petresti...
(va urma)
|
