|
|
Spitalul Clinic de Boli Infectioase si Pneumoftiziologie "Victor Babes"
|
|
In bugetul de venituri si cheltuieli pe 2012 al celor trei unitati medicale din subordinea Primariei Craiova sunt prevazute sume importante pentru modernizare
Calitatea serviciilor medicale oferite de cele trei spitale din Banie aflate in grija autoritatilor locale, "Filantropia", "Victor Babes" si Neuropsihiatrie, ar putea creste in acest an. Toate si-au prevazut in bugetul de venituri si cheltuieli pe 2012 si bani pentru modernizare, in speta pentru inlocuirea aparaturii uzate si achizitionarea de mobilier medical nou. Proiectele de hotarare vor fi supuse spre aprobare in sedinta extraordinara de astazi a Consiliului Local Craiova.
Aparatura unica in Oltenia la "Victor Babes"
Cele mai multe investitii in aparatura le va face Spitalul Clinic de Boli Infectioase si Pneumoftiziologie "Victor Babes" Craiova, care are alocat pentru cheltuieli de capital un milion de lei. Acesti bani sunt destinati pentru achizitionarea de aparatura medicala moderna, unele aparate vizate fiind unice in Oltenia, ele urmand sa deserveasca un numar important de bolnavi, dupa cum se specifica in nota de fundamentare intocmita de conducerea unitatii. Tot din aceasta suma, spitalul se va dota si cu o linie profesionala de spalatorie si una de bucatarie, cu o camera frigorifica morga, de care nu dispune si care este obligatorie in standard, dar si cu o masina automata de curatat cartofi.
Aparatura medicala care va intra in dotarea spitalului cuprinde un Fibroscan, necesar pentru evaluarea fibrozei la bolnavii cu hepatite cronice virale, care nu mai exista in regiunea Oltenia, un Fibroscop, "pentru ca actualul aparat apartine UMF si este la termen de casare", o lampa cu ultraviolete - necesara celor zece saloane de ATI, o etuva cu afisaj electronic - actuala fiind cu termen de casare, o pompa cu tocator pentru statia de clorinare si o instalatie plasma argon pentru extirpari tumori, unica in Oltenia.
Conform bugetului, unitatea medicala si-a prevazut pe 2012 venituri totale de 28.253.000 de lei, din care 27.253.000 de lei sunt veniturile sectiunii de functionare, iar un milion de lei - cele ale sectiunii de dezvoltare. Veniturile unitatii provin din contractele incheiate cu CAS Dolj in urma fundamentarii serviciilor medicale spitalicesti si a programelor nationale de sanatate, la nivelul executiei pe anul 2011, din contractele incheiate cu Directia de Sanatate Publica Dolj si finantate de Ministerul Sanatatii (la nivelul contractului pe 2011), din subventiile de la bugetul de stat si bugetele locale si din prestari servicii (venituri realizate din incasarile pe analize medicale si taxe insotitor).
La total cheltuieli, spitalul are prevazuta in buget suma de 28.285.000 de lei, din care 27.285.000 de lei la sectiunea de functionare si un milion de lei la cea de dezvoltare. Aici intra, pe langa milionul de la cheltuielile de capital care va merge la investitii, cheltuieli de personal in cuantum de 16.475.000 de lei (pentru plata salariilor personalului institutiei, pe anul 2012) si suma de 10.810.000 de lei, prevazuta la bunuri si servicii, care "asigura desfasurarea activitatii Spitalului Clinic de Boli Infectioase in conditii normale pe intreg anul 2012", dupa cum se arata in nota de fundamentare.
Reparatii multe la Spitalul de Neuropsihiatrie
La Spitalul Clinic de Neuropsihiatrie Craiova, investitiile vor fi mai putine, conducerea unitatii axandu-se in acest an pe achizitionarea de mobilier medical si pe continuarea lucrarilor de extindere a cladirii. In bugetul de venituri si cheltuieli al spitalului pentru 2012 sunt prevazute venituri totale de 22.871.000 de lei (22.283.000 de lei la sectiunea de functionare si 588.000 de lei la cea de dezvoltare) si cheltuieli totale de 23.478.000 de lei (22.890.000 de lei la sectiunea de functionare si 588.000 lei la cea de dezvoltare).
Pentru plata salariilor personalului spitalului pe anul 2012 au fost prevazute 16 milioane de lei, suma fundamentata in baza estimarii contractelor care vor fi incheiate cu Casa de Asigurari de Sanatate pentru serviciile medicale furnizate, in timp ce la cheltuielile cu bunuri si servicii care vor asigura desfasurarea activitatii unitatii in conditii normale pe intreg anul 2012 este prevazuta suma de 6.890.000 de lei. Pentru acest an, la cheltuielile de personal s-a prevazut si suma de 89.000 de lei, destinata platii drepturilor salariale ce decurg din hotararile judecatorești aflate in executare. La cheltuielile curente intra si reparatiile estimate la 500.000 de lei, care "vizeaza Secția Exterioara Melinești, Laboratorul de Anatomie Patologica, hidroizolații necesare, precum și igienizarile și lucrarile curente", dupa cum se precizeaza in fundamentarea intocmita de conducerea spitalului.
Cei 588.000 de lei de la capitolul cheltuieli de capital sunt prevazuti pentru "obiective a caror realizare ar rezolva o serie de probleme istorice ale spitalului, cum ar fi lipsa de spațiu, dotarea tehnico-medicala etc". Astfel, 150.000 de lei sunt prevazuti pentru construirea culoarului acoperit de legatura cu centrul de imagistica, 32.000 de lei pentru continuarea lucrarilor de extindere a cladirii CSM (un deviz restant), 340.000 de lei pentru achiziționarea de mobilier medical (paturi multifuncționale), 30.000 de lei pentru executarea unor lucrari minimale de amenajare a incintei spitalului (pavare alei de acces, mobilier exterior etc.), iar 36.000 de lei reprezinta "nivelul maxim al contribuției administrației locale la finanțarea proiectelor de investiții solicitate catre Ministerul Sanatații".
Cheltuieli mari la "Filantropia"
Cel mai mare buget de venituri si cheltuieli este la Spitalul Clinic Municipal "Filantropia" Craiova. Pentru anul 2012, unitatea medicala are prevazut un total al veniturilor de 44.668.000 de lei (44.604.000 lei la sectiunea de functionare si 64.000 lei la cea de dezvoltare) si un total al cheltuielilor de 44.775.000 lei (44.711.000 lei cheltuieli de functionare si 64.000 lei cheltuieli de dezvoltare). Cheltuielile de personal sunt prevazute in cuantum de 24.600.000 de lei, bani necesari pentru plata salariilor pe 2012, iar pentru buna desfasurare a activitatii spitalului, la bunuri si servicii este prevazuta suma de 20.111.000 de lei. Cheltuielile cu salariile s-au socotit fara a fi luate in calcul tichete de masa, premii si/sau al 13-lea salariu.
Cheltuielile de bunuri si servicii au la baza contractele anuale in derulare, proiectul planului de achizitii intocmit pe baza estimarilor sefilor de sectii si compartimente, valoarea reactivilor, a materialelor sanitare si a medicamentelor. Dintre aceste cheltuieli, de mentionat sunt cei 350.000 de lei pentru "achizitia de computere si pachete soft pentru evidenta documentatiei medicale de profil, a pacientilor din sectiile spitalului si a bazelor de date specializate pentru Farmacii, pentru Serviciul Aprovizionare, pentru Laborator, precum si pentru registratura sectiilor", cei 120.000 de lei pentru aparatura medicala noua care o va inlocui pe cea veche (uzata fizic si moral), cele 2.899.000 de lei pentru incalzit, iluminat, apa, canal si salubritate, cei 53.000 lei pentru servicii colectare si eliminare deseuri medicale, cei 150.000 lei pentru igienizare interioare, cei 200.000 lei pentru piese schimb aparatura medicala si intretinere centrale si 96.000 de lei cheltuieli telefon, fax si internet. Aici se adauga si datoriile spitalului ramase de achitat din anul 2011, in valoare de 7.224.071 de lei. Cheltuielile de capital in cuantum de 64.000 de lei, mijloace fixe, "sunt necesare din perspectiva acreditarii ISO".
Veniturile preconizate de conducerea spitalului, in cuantum de 44.668.000 de lei, au fost estimate "tinand cont de valoarea contractelor aflate in derulare sau in stadiu de negociere si de prognozele privind numarul pacientilor (raportat la perioadele precedente), proveniti din judetul Dolj si din judetele limitrofe, cu boli specifice sectiilor de oncologie si hematologie", conform notei de fundamentare a proiectului de buget, intocmita de unitatea medicala.
|