|
Lucian Bute (foto), care isi va pune in joc, pentru a noua oara, centura de campion mondial IBF, categoria supermijlocie, pe 5 noiembrie, in fata lui Glen Johnson, semifinalist in puternicul turneu SuperSix, a declarat ca este pregatit de lupta. "Sunt pregatit de marea lupta. Dupa cum stiti, m-am pregatit intens in ultima perioada, iar in acest moment ma simt increzator in fortele mele. Simt, in sfarsit, ca fac parte din marele SuperSix cu ocazia acestui meci cu Glen. Voi boxa impotriva unui sportiv care se bucura de o foarte mare credibilitate. Daca voi invinge categoric, atunci imaginea mea se va imbunatati. Glen Johnson stie multe secrete ale boxului, dar, cu toate acestea, sper sa-l opresc. Vreau sa ma impun in fiecare repriza", a spus pugilistul roman, citat de boxingscene.com.
"Mister KO" a mai declarat ca stie cum sa-l invinga pe adversarul sau, care are 42 de ani: "Il cunosc destul de bine pe Glen, stiu ca este capabil sa loveasca fara oprire. Are o dreapta extraordinara, de care trebuie sa ma feresc cat mai mult. Trebuie sa impun ritmul meciului, in caz contrar va fi o seara destul de lunga. Sunt constient de faptul ca presiunea cea mare va fi pe umerii mei".
Johnson nu se sperie de roman
In replica, Glen Johnson a spus ca ii cunoaste bine punctele slabe lui Lucian: "Bute este un nume mare in boxul mondial, il respect, imi este prieten, dar voi face tot ce este posibil pentru a-i lua centura. De aceasta data va fi o lupta adevarata, il cunosc bine din reprizele de sparring. Ii cunosc bine punctele slabe, sper sa fiu capabil sa profit de ele. Sunt cel mai bun adversar de pana acum al lui Lucian. Are un stil destul de dificil pentru multi dintre pugilisti, dar l-am studiat destul de bine". Boxerul originar din comuna galateana Pechea nu se gandeste neaparat sa-l invinga pe jamaican prin KO.
"Imi doresc sa castig meciul printr-un KO, dar nu fac din acest lucru un scop in sine. Ma voi bate pentru fiecare punct, sunt constient ca Johnson este un adversar redutabil. Va fi un meci spectacol, sunt incantat ca voi lupta impotriva unui nume mare precum Glen Johnson. Ne cunoastem foarte bine, mi-a fost sparring partner, dar sunt constient ca acum totul va fi diferit. Va fi o lupta de care pe care", a completat Bute, care este neinvins in 29 de meciuri.
Meciul din 5 noiembrie se va desfasura in "Colisee Pepsi" din Quebec si va fi transmisa in direct de televiziunea americana Showtime. Bursa lui Lucian va fi de aproximativ doua milioane de dolari, iar Interbox a precizat ca sunt sanse foarte mari ca disputa sa aiba loc cu sala plina, adica 15.000 de spectatori.
|