|
DeCeNews informeaza: Cel mai mare domeniu schiabil din tara, inaugurat la Poiana Brasov
Partia "Drumul Rosu", cel mai mare domeniu schiabil din Romania a fost inaugursat, duminica, la Poiana Brasov, de ministrul Turismului, Elena Udrea si primarul Gheorghe Scripcaru. Partia, cu o lungime de 5,33 kilometri a necesitat o investitie de 25 de milioane de euro.
Ministrul Elena Udrea l-a felicitat pe primarul Gheorghe Scripcaru pentru ca a finalizat proiectul in opt luni, si nu in 24 de luni, asa cum prevedea initial proiectul.
"Este impresionant ce am vazut din timpul desfasurarii lucrarilor. E impresionant ca a fost finalizat in opt luni din 24, cat fusese stabilit initial. Ma bucur, domnule primar, ca ati ajuns sa fiti subiect de dezbateri televizate cu acest proiect. Importanta este notorietatea, chiar daca nu intotdeauna pozitiva, pentru ca in acest fel romanii au aflat ca la Brasov s-a construit cel mai mare domeniu schiabil din Romania", a declarat Udrea inaintea inaugurarii proiectului.
Udrea a mai spus ca atunci cand a ajuns in Ministerul Turismului "nici despre turism, nici despre Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE) nu vorbea nimeni in mod serios pentru ca turismul era vazut asa ca o excentricitate de care oamenii se ocupa cand nu mai au ceva serios de facut".
"Nici nu se credea ca se va organiza un festival olimpic la noi in tara, fie el si de tineret", a spus Udrea.
In urma lucrarilor de infrastructura efectuate in cursul anului 2011, suprafata schiabila a statiunii Poiana Brasov a crescut cu aproxiamtiv 35 de hectare fata de 2010, ajungand la 85 de hectare. Lungimea partiilor inainte de amneajare era de 16,4 kilometri, iar acum este de 24 de kilometri, in timp ce latimea medie a partiilor, care era de cel mult 20 de metri, a ajuns dupa amenajare la 45 de metri.
Gradul de dificultate a partiilor a fost pastrat, dar a suferit modificari prin corectii de panta prin crearea de variante ocolitoare a zonelor mai dificile si prin marirea numarului de partii de legatura intre partiile principale.
Partiile principale pe care se poate schia pe domeniul schiabil din Poiana Brasov sunt: Partia Lupului (2,62 kilometri), Partia Sulinar (2,82 kilometri), Partia Drumul Rosu (5,33 kilometri), Partia Sub Teleferic (2,86 kilometri), Partia Kanzel (0,8 kilometri), Partia Bradul (0,5 kilometri) si Partia Stadion (0,10 kilometri).
Pe intregul domeniu au fost amplasate instalatii de producere a zapezii artificiale pentru a mari perioada de schi si pentru a creste calitatea conditiilor de practicare a sporturilor alpine, astfel incat sezonul de schi poate fi prelungit acum la patru luni pe an.
De asemenea, in Poiana Brasov a fost construit si un lac de acumulare, la o altitudine de 1.500 de metri, care se intinde pe o suprafata de 1,4 hectare, cu o capacitate de 140.000 de metri cubi, precum si o instalatie de inzapezire care cuprinde statie de pompare, pompe, 19 kilometri de conducte, 24 de tunuri de zapada (14 fixe si zece mobile), 120 de lancii si patru masini de batatorit zapada.
|